o alta zi, aceleasi ganduri, aceleasi vise,
aceleasi porti deschise ce vor fi inchise.
o alta sansa, aceasi teama, aceasi ezitare,
inca un regret pentru ce dispare-n zare.
o alta coala de hartie, ce asteapta
pixul pe ea sa scrie, macar o soapta…
dar el refuza… mana e prea confuza…
aceasi umbra de speranta, ce nu vrea ca sa moara,
si-o voce care striga “va fi la fel si-a doua oara“.
aseara n-am dormit deloc, nam putut, chiar daca as fi vrut. am tot incercat sa invatz si sa adorm pana la ora 4 a.m. dupa-aia daca am vazut ca nu pot adormi am plecat la sala de lectura sa mai invatz cate ceva si am stat pana la ora 7. am venit in camera, am mancat si am plecat la examen. trebuia sa ajungem p 8. am tot zis la misto ca noi ne grabim si profu ajunge tarziu si cam asa a fost…el a ajuns pe la 8 jumate. noi eram deja asezati in banci, eram prea multi asa ca pe vreo 10 ne-a pus sa ne alegem un subiect in ordine alfabetica, urmand ca restu sa intre cand termina unul dintre cei din sala. examenul a fost oral. asta inseamna ca ai si avantaje si dezavantaje. dezavantajele constau in faptul ca toate celelelate subiecte ti se par mai usoare ca al tau, si simti ca alealalte le-ai rezolva mai bine, si uneori chiar asa e. avantajele? pai…eu de exemplu am cam gresit trasnformarea din miliamperi in amperi…si daca era la un examen scris si nu ma facea profu atent greseam toata problema. asa m-a corectat, a facut un pic misto ca nu stiu trasnforma…si mi-a dat un 8 p problema. problema era insa faptu ca p subiect erau si 2 puncte de teorie pe care nu leam stiut. si incepe profu sa ma ia la intrebari, cat am stat sa invatz, cate probleme am facut….bla bla. i-am zis ca nam facut problema p care am primit-o, si ca nam prea invatat doar primele 6 cursuri(prea multa sinceritate! nu incercati asa ceva!). el ma intreaba daca vreau o nota mica acuma, sau o nota mare mai tarziu(sesiunea din toamna banuiesc) iar eu ii raspund…vreau nota mica acum
el imi zice ca am cap(asta e a doua oara cand mi se zice la facultatea asta, incep sa cred si eu ca au dreptate
) si ca daca ii ziceam ca vreau nota mare mai tarziu imi dadea nota de trecere, dar cum n-am facut-o am un 4, asta ca sa invatz mai mult, sa iau nota mai mare. acu’ pe de-o parte mor de ciuda…n-am putut sa zic ca vreau nota mare? sa am si eu un pic de vointa? pe de alta parte ma simt bine….ca m-a facut copil destept:”> m-a mai intrebat profu daca m-am suparat. i-am raspuns afirmativ.(iar prea multa sinceritate). sper ca “intamplarea” asta sa ma motiveze, si data viitoare sa-l iau… cu nota mare desigur.
p.s. cu toate ca m-o picat incep sa-l simpatiez p domn’ profesor
m-am dus la librarie, sa vad ce a mai aparut. nu ca sa cumpar, doar sa ma informez. imi place la libraria diverta. mergi, iti alegi o carte care-ti place si te asezi apoi p un fotoliu confortabil
ca sa o citesti, sau sa o rasfoiesti. pentru ca e sesiune, am ales o carte despre motivatie, cu gandu ca voi gasi ceva sa ma motiveze sa invat. “100 de cai spre automotivare” asa se numeste cartea. n-am prea avut timp sa o citesc, dar am facut nijte poze la pagini. una dintre metode era “traiti in prezent”, si citez: <<Sir Walter Scott spunea ca ar da ani intregi dintr-o viata in stagnare si rutina pentru”o ora plina de fapte glorioase si de nobile riscuri”. este uimotor ce pot realiza oamenii care invata sa se relaxeze, sa fie atenti, sa se concentreze, pretuind clipa prezenta si oportunitatile continute in ea. se spune ca in america se cultiva pretuirea artei, in vreme ce in japonia se cultiva arta pretuirii. si dumneavoastra va puteti cultiva arta pretuirii. pretuiti acest moment. acest moment prezent este plin de oportunitati. marele filozof francez Voltaire a fost intrebat, pe cand se afla pe patul de moarte: “daca vi s-ar mai da 24 de ore de viata, cum le-ati trai?” Voltaire a raspuns: “una cate una“.>> imi place cartea, tre sa fac rost de toata
“…Si crede-ma ca nu-i nimic mai frumos
Decat sa-ti lasi sufletul sa vorbeasca
E singurl lucru in care mai cred
Dupa atatia ani de truda prosteasca
Am spus destul, va las pamantul si-o floare,
E numai vina voastra dak moare…” [praetor]
te trezesti cu un chef nebun de invatat, mananci, iti pregatesti materialele de studiu, si mergi spre sala de lectura. intri…si spre surprinderea ta nu ai loc sa inveti! si nu, nu pentru ca sala ar fi plina cu studenti, care mai de care pierdut printre randuri, ci pentru ca fiecare masa e ocupata de foi…dar stundetii… “fac pauza de o tigara”. oare iti ia 2 ore sa fumezi o tigara? sunt vreo 25-30 de locuri in sala. si cam la orice ora a zilei mergi doar 10, maxim 15 sunt ocupate de stundenti, restu sunt doar rezervate. daca fiecare ar sta doar cat invata, si nu si-ar lasa locu ocupat cat timp e plecat cred ca fiecare ar avea loc sa invete. dar din 10 ore in care un loc e ocupat cred ca cel mult 2 e folosit. am facut pe nesimtitul si am luat un scaun liber, m-am pus la o masa mai libera(se zice ca e de 2 locuri dar nu prea vad eu cum ar invata 2 la o masa, unu juma mai merge) si am inceput sa invatz… adevarul e ca te plictisesti cam repede, dupa 2 ore deja nu-mi mai statea capu’ acolo asa ca am luat o pauza…mai lunga, fara sami las locu rezervat. plm si asa sunt destule rezervate si nu invata nime, macar sa le foloseasca cineva. imediat plec iar sa ma aventurez in gasirea unui loc de invatat.
sa-nvat, o sa mai scriu cateva cuvinte. despre timp. “timpul ucide perfect, cineva sa-l ucida”[ceilalti]. poate ca e mai bine asa, poate ca asta te face sa traiesti mai intens. asta ar trebui sa ne faca sa traim la maxim fiecare clipa, sa ne bucuram de fiecare moment. dar noua ne cam place sa traim in trecut… imi amintesc de revelion… larvele din stomac s-au transformat in fluturi… as fi vrut ca ei sa traiasca si acum… dar au murit unul cate unul… de fapt eu i-am omorat… in clipa in care am ales frica. spunea osho… unde dragoste nu e, apare frica. uneori frica dispare, iar ei incep sa dea din aripi din nou. poate ca nici nu-s morti. poate ca “hiberneaza”. i miss them and i miss her(oare ar trebui sa stie si ea asta?)
“Se spune ca iti ia un minut sa intalnesti o persoana speciala, o ora sa o apreciezi, o zi sa o iubesti, si apoi o viata intreaga sa o uiti.”
am intalnit sau nu pana acum persoane speciale?. da, am intalnit. doar ca nu respectau “cerintele” de mai sus. totusi, pentru mine au fost si sunt persoane speciale. m-au influentat intr-un mod pozitiv, m-au facut sa vad viata cu alti ochi. cu unele mai tin legatura, cu alte nu. dar nu asta e important, important este ca am invatat ceva de la ele, ca am “evoluat”.
mi-a placut foarte mult filmu “the butterfly effect”.<< “Efectul fluturelui”, explica Amy Smart, “este acea teorie conforma careia atunci cand un fluture zboara la New York, bataia aripilor sale va fi resimtita in Japonia ca un uragan. In film, aceasta teorie este demonstrata de faptul ca Evan se intoarce in trecut si schimba un detaliu neinsemnat, dar care va afecta intregul prezent.>> cam asa te schimba si o persoana d’asta…far’ sa vrei o data ce i-ai deschis usa…nu pleaca pana nu lasa urme. problema e ca nu prea le deschidem noi usa.
as vrea sa intalnesc un maestru zen. poate intr-o zi voi intalni unul. poate ca in fiecare din noi se ascunde un maestru’.
pana una alta, uitate mai atent in jurul tau. “pe cine-ai langa tine acum tu sa bagi de seama, ca daca maine dispare ai sa vezi ce mult inseamna”[raku].
ieri am dat examenul la programare. “normal” ca am invatat cat a dus caru… m-am trezit cu noaptea-n cap pe la 6 dupa vreo 3 ore de somn. am intrat in sala sa dau testu teoretic. n-am prea stiut. apoi am dat si proba practica. am facut ceva de un 5
. apoi mi-am aflat si nota la teorie…un 3. fiind prima sesiune profu a fost mai intelegator si mi-a mai dat o sansa, m-a mai ascultat din ceva…si am obtinut per total un 5. e bine. macar nu tre sa-l vad in toamna. nu mi chiar asa drag:”>.
zicea cumicu intr-o piesa “nu vorbesc de trecut, dar totusi hai sa ne-amintim”. vreau sa-mi amintesc de zilele de “glorie”, privind invatatul. imi amintesc de clasa a 1 a. atunci am luat primul 4. l-am primit pentru ca nu eram atent la ora, profesoara m-a intrebat ceva si eu n-am stiut sa-i raspund. mi l-a trecut in carnet, si tin minte ca am ajuns acasa, eram singur, si m-am apucat sa plang, cu gandul ca o sa ma certe parintii. a fost prima si ultima data cand am plans pentru o nota. nah…eram prostut. abia apoi am aflat ca de fapt nota era numai sa ma sperie. am luat premiul I de pe a 1 a pana p a 8 a. clasele 1-4 nu se pun, ca in alea toti suntem premianti. in 5-8… am continuat sa fiu primu, nu pentru ca invatam foarte mult, ci pentru ca eram atent la ore, si nu aveam alte ganduri. invatam si acasa, dar destul de putin. ca si acum, si atunci eram lenes, tin minte ca tot timpul terminam printre primii exercitiile ce se faceau la matematica pe tabla si-mi zicea doamna profesoara sa fac urmatorul, dar eu ii ziceam de fiecare data ca ii astept si p restul. pentru capacitate…am facut minimul, nici un exercitiu in plus si asa am ajuns la liceu. aici lucrurile au inceput sa se schimbe. pentru ca eu am inceput sa ma schimb. pe a 9 a am dus-o cum am dus-o si am reusit sa ma concetrez cat de cat la ore, si sa invatz cu o zi inainte de lucare/teza, obtinand rezultate mari. dar apoi am inceput sa-mi pierd concentrarea/antentia, ajungand in clasa a 12 a sa dea profa de mate cu creta dupa mine sa ma trezesc. si nu e gluma. chiar visam cu ochii deschisi. si nu doar la matematica. nu a mai mers nici metoda de a invata cu o zi inainte de lucrare…si s-a vazut, notele au inceput sa scada la 7-8. problema mai mare era ca se apropia bacu…zilele treceau, cheful de a invata nu venea… cumva cumva am reusit sa mi adun toate fortele si sa invatz mai serios in ultima saptamana. si am avut si putin noroc. si putin ghinion… la romana de exemplu puteam sa ma duc fara sa invatz nimic, si tot atata stiam, ca mi-a picat exact ce n-am invatat la partea a 3 a si la oral. si partea 1 si 2 n-am rezolvat oricum nici o varianta dar a compensat fizica, unde nu stiam numai formulele, nici o metoda de rezolvare, si cu putin “ajutor” la grile am “rupt baraka”, obtinand cea mai mare nota, tocmai acolo unde credeam ca n-o sa trec. mi-am luat bacu, am ajuns la facultate, unde e mai greu ca la liceu, iar eu invatz la fel de “mult”, pentru ca sunt la fel de “implicat”. pentru aceasta lipsa de motivatie pentru a invata, aceasta pierdere a atentiei si concentrarii exista o explicatie. dar despre asta alta data.
de ce am vrut sa-mi amintesc zilele mele de “glorie”? pentru ca vreau sa cred ca se poate sa invatz din nou, sa ma concetrez pe invatat si sa iau din nou note bune. nu am venit la facultate sa trec cu 5. normal, sunt unele materii unde un 5 e mana cereasca, dar 5 nu e tocmai ceea ce astept de la mine. pot mai mult.
imi place sa pescuiesc. chiar daca de cel mai multe ori raman doar cu placerea de a da cu batul.
nu stau prea mult sa aleg momeala. ma asez confortabil in barcuta mea si lansez. imi place sa lansez. nu caut intodeauna ca pestele sa si traga. dar se intampla des ca el sa traga. si atunci…incep problemele.
sa trag? sa nu trag? o fi peste? o fi cizma?
nu-mi plac spectatorii. ma intimideaza. chiar daca de cele mai multe ori ei sunt in mintea mea. dar ma fac sa ezit sa trag. daca e o cizma si se vor apuca de ras? nici nu stiu daca despre asta e vorba, daca ar rade poate as gasi o explicatie. poate e vorba mai mult de a pierde o bucata din mine. pana ce nu a tras nu aveam nici o asteptare. totul era ok. dar acum…astept… sa intuiesc corect. daca gresesc, imi cam pierde cheful de pescuit.
si stau. si incep sa trag incetisor. intre timp, uneori pestele se plictiseste de viteza cu care-l trag, si cauta alta momeala, alteori vine si sare-n barca. atunci e cel mai bine. atunci mananc si eu
. dar nici atunci nu stiu intotdeauna ce sa fac. pentru ca n-am depus destul efort la prinderea lui nu ma consider demn sa-l mananc. totusi gust putin.dar niciodata nu m-am intors satul de la pescuit. problema nu e doar ca raman eu flamand…dar uneori ma gandesc si la peste. poate ar fi vrut sa-l prind. si eu n-am tras de fir la timp
. cu toate astea contiunui sa pescuiesc. poate in timp voi reusi sa devin una cu firul.
Filozoful german Schopenhauer se plimba agale pe strazile Dresdei, încercînd sa gaseasca raspunsuri la întrebarile care îl asaltau. Trecînd pe lînga o gradina, hotarî sa se aseze sa priveasca florile. Unul din locuitorii din împrejurimi observa comportamentul straniu al filozofului si chema politia. Dupa cîteva minute, un oficial se apropie de Schopenhauer: “Cine esti?” întreba brusc gardianul. Schopenhauer îl privi pe politist de sus si pîna jos. “Daca reusesti sa ma ajuti sa gasesc raspunsul la aceasta întrebare,” spuse, “îti voi fi vesnic recunoscator.”
te-ai intrebat vreodata cine esti? daca te-as intreba acuma cine esti, ai putea sa-mi dai un raspuns? dar nu unul de genu’ mosh craciun cu barba lata, de p strada ciocarliei. eu nu ti-as putea raspunde. in fiecare clipa aflu lucruri noi despre mine. unele ma infioara, altele ma uimesc. de unele sunt mandru, altele incerc sa le ascund. inca nu stiu cine sunt. stiind acum ca nici macar marele filozof Schopenhauer nu a putut raspunde la intrebarea asta sunt putin mai linistit. si poate… ca nici daca as stii cine sunt n-as putea da o definitie, nu m-as putea eticheta. pentru ca in “exterior” sunt in continua schimbare.
si totusi…as vrea sa mi cunosc nucleul. acea parte din mine care nu se schimba niciodata. acea parte care ma face un individ unic. poate ca intr-o zi… (vorba asta e pe cale sa devina motto )