Filozoful german Schopenhauer se plimba agale pe strazile Dresdei, încercînd sa gaseasca raspunsuri la întrebarile care îl asaltau. Trecînd pe lînga o gradina, hotarî sa se aseze sa priveasca florile. Unul din locuitorii din împrejurimi observa comportamentul straniu al filozofului si chema politia. Dupa cîteva minute, un oficial se apropie de Schopenhauer: “Cine esti?” întreba brusc gardianul. Schopenhauer îl privi pe politist de sus si pîna jos. “Daca reusesti sa ma ajuti sa gasesc raspunsul la aceasta întrebare,” spuse, “îti voi fi vesnic recunoscator.”
te-ai intrebat vreodata cine esti? daca te-as intreba acuma cine esti, ai putea sa-mi dai un raspuns? dar nu unul de genu’ mosh craciun cu barba lata, de p strada ciocarliei. eu nu ti-as putea raspunde. in fiecare clipa aflu lucruri noi despre mine. unele ma infioara, altele ma uimesc. de unele sunt mandru, altele incerc sa le ascund. inca nu stiu cine sunt. stiind acum ca nici macar marele filozof Schopenhauer nu a putut raspunde la intrebarea asta sunt putin mai linistit. si poate… ca nici daca as stii cine sunt n-as putea da o definitie, nu m-as putea eticheta. pentru ca in “exterior” sunt in continua schimbare.
si totusi…as vrea sa mi cunosc nucleul. acea parte din mine care nu se schimba niciodata. acea parte care ma face un individ unic. poate ca intr-o zi… (vorba asta e pe cale sa devina motto
)
< ![CDATA[:D]]>