am citit azi o poveste interesanta intr-o carte de-a lui osho. asta e povestea:
<<Un maestru zen picta o ideograma, si pusese pe discipolul sau sef sa stea langa el pentru a-i spune cand ideograma era perfecta. Discipolul era ingrijorat, pentru ca nu-l vazuse niciodata pe maestru facand ceva imperfect. Insa in ziua acea lucrurile mergeau prost. Maestrului nui iesea nimic; cu cat se straduia mai mult, cu atat ideograma era un dezastru.
In Japonia si in China, arta caligrafiei se practica pe hartie de orez, o hartie foarte sensibila, foarte delicata. Nu trebuie sa eziti o clipa, altfel in locul in care mana a ezitat patrunde mai mula cerneala in hartie si ideograma e compromisa. Un ochi avizat va spune imediat:” asta nu e deloc o scriere zen” – pentru ca scrierea zen trebuie sa fie spontana, sa curga, ea nu are ezitari, nu se impiedica.
Maestrul tot incerca, incepuse sa transpire, iar discipolul clatina din cap si spunea:” nu, nu este perfecta”. Si din cauza atator incercari, cerneala era pe terminate, asa ca maestrul i-a spus discipolului:”du-te afara si mai prepare niste cerneala”. In timp ce discipolul era afara si prepara cerneala, maestrul reusi sa picteze o ideograma impecabila, o opera de arta. Cand discipolul se intoarse, ramase inmarmurit, apoi spuse: “maestre asta e perfecta! cum ai facut? ce s-a intamplat?”. Maestrul a ras si a raspuns:” mi-am dat seama de un lucru- prezenta ta, insasi ideea ca exista aici cineva care sa aprecieze sau sa condamne, care sa spuna da sau nu, mi-au tulburat linistea interioara. Acum n-am mai fost tulburat. Si uite asa am ajuns sa stiu ca ceea ce incercasem eu sa fac perfect nu era perfect din cauza prezentei tale.”
Morala: Da-ti silinta sa faci ceva perfect, si nu va iesi perfect. Fa acel ceva in mod firesc, natural si va fi perfect. Natura e perfecta; efortul e imperfect. Asa ca ori de cate ori te straduiesti prea mult sa faci ceva, il strici. >>
mi-a placut pentru ca m-am regasit in ea. de multe ori mi-e greu sa scriu pe blog din acelasi motiv. parca ma simt privit. si e greu sa scrii cand vrei sa iasa bine… dar nu pentru tine ci pentru altii. vrei ca ceilalti sa inteleaga exact ce simti tu, dar din cauza asta iasa pe dos. si asta nu se intampla doar cand scriu, se intampla peste tot in jur. de fiecare data cand incerc sa fac ceva si ma gandesc la rezultat… iasa nasol treaba.
inchei cu niste versuri de-ale lui jhivago:
Si crede-ma ca nu-i nimic mai frumos
Decat sa-ti lasi sufletul sa vorbeasca,
E singurul lucru in care mai cred dupa 4 ani de truda prosteasca,
Am spus destul, va las pamantul si-o floare.
E numai vina voastra daca moare.
