ciupy's blog

luni incepe sesiunea, si incepe sa mi se faca frica pentru ca… sa zicem ca nu stiu chiar de 10. asta ca sa fiu optimist. as face orice altceva decat sa invat. deschid calculatorul cel putin din jumate in jumate de ora ca sa caut una alta. mereu imi amintesc de cate ceva fara de care nu pot continua cu studiul. poate e de verificat forumu, sau poate starea orasului de pe ikariam.ro, sau poate imi vine o idee noua pt blog. e rau sa inveti

imi place foarte mult negativul piesei. iar refrenul este foarte sugestiv. in primul rand scriu pe blog din placere. scriu despre ceea ce imi face mie placere sa scriu, nu despre ce ar vrea altii. de asta mi se pare ciudat uneori cum altii isi irosesc timpul spunandu’le la altii sa’si modifice stilul, sa scrie despre altceva. fiecare face ce simte. in caz contrar toata munca asta ar deveni prostitutie. sa scrii ca sa te creada altii cool. ca vorbesti si tu despre masini si pitipoance. sau despre fotbal sau mai stiu eu ce. atata timp cat ceea ce faci iti face placere, nu trebuie sa iei in considerare ce spun altii. pentru ca cei care sustin cu tarie ca stiu “cum se face”, habar nu au de nimic. incearca sa’i convinga pe altii. cand nu esti sigur de ceva, incearca sa’i convingi pe alti. am citit o povestioara. cica moare un reporter si ajunge in rai, dar nu’l lasa sa intre pentru ca erau doar 10 locuri rezervate pt reporteri si erau ocupate. asa ca reporterul il convinge pe portar sa’l lase sa’l convinga pe unul din cei aflati in rai sa’i cedeze locul. si incepe sa le spuna ca in iar se cauta un reporter sef. auzind vestea, toti s’au dus in iad, pentru ca simteau nevoia sa scrie si in rai era plictisitor. cand a vazut ce s’a intamplat, a dat si el sa plece in iad, dar portarul l’a oprit. “esti culmea, dupa ce i’ai prostit pe toti sa mearga in iad, acum vrei sa te duci si tu desi stii ca e o minciuna”, “daca au pus toti botul trebuie sa fie ceva adevar in spusele mele”.
asadar, incearca sa faci ceea ce’ti face tie placere, si nu te mai lega de restul, nu’ti irosi timpul cu ei. nu merita.

am dat peste niste documentare cu mari personalitati. printre ele se afla si petre tutea despre care am aflat in urma unei mici cercetari ca “a fost prieten cu Cioran, cu Eliade, cu Noica şi cu mulţi alţii din generaţia interbelică”.nu l’am vazut ca are vreo 3 ore, dar m’am intrebat de ce toti acesti mari oameni sunt intervievati cand sunt pe patul de moarte (la petre tutea chiar nu e metaforic pentru ca el chiar raspunde din pat). un raspuns ar fi ca pe vremea lor nu ar fi existat televiziune, aceasta aparand doar cand erau batrani. am urmarit cateva minut si din “apocalipsa lui cioran” si ma enerveaza ca nu inteleg mai nimic din ce zice. nu puteau sa’i ia interviu cand inca era in stare sa vorbeasca? alt raspuns ar fi ca toti capata valoare cand sunt pe patul de moarte sau chiar dupa moarte. van gogh a vandut un singur tablou in timpul vietii, si a trait modest, asta pentru ca dupa ce a murit tablourile lui sa valoreze milioane de dolari. mi se pare aberant sa apreciezi pe cineva dupa ce moare. eminescu a patit la fel. si in general marii artisti patesc la fel. osho zicea ca geniul lor nu poate fi inteles de generatia curenta. e necesar sa treaca cateva sute de ani ca sa poata fi intelesi. si totusi, tot n’am inteles de ce nu i se da apa omului cand ii e sete?

sunt linistit. nu stiu de ce, si cat ma va tine. dar imi place starea asta. nici fericit, nici nefericit, doar linistit, impacat. momentan cred ca totul e atat de simplu desi pare ca’i greu. cand crezi ca ceva e complicat, gandeste’te la “prostia omeneasca” a lui ion creanga. de multe ori esti ca si femeia care plangea ca’i cade copilului in cap drobul de sare, sau ca cel care incerca sa bage nucile in pod cu furca, sau ca cel care incerca sa’si urce vaca in pod sa’i dea de mancare, sau ca cel care incerca sa aduca soarele in casa cu ligheanul, sau ca cel ce vroia sa sparga zidul ca nu putea scoate carul din casa. e foarte interesanta povestea. cand ii vezi cum se comporta iti vine sa razi, dar multe probleme ale oamenilor sunt exact ca cele din poveste. atat de simplu de rezolvat. doar ca atunci cand e vorba de noi, suntem foarte atasati. nu vedem clar. e ca si cum ai incerca sa citesti o carte tinand’o la 1 cm de ochi. nu ai sa poti, n’o sa distingi nicio litera, dar daca o departezi putin, la 10-20 de cm o sa poti vedea clar.
pana si problemele la matematica despre care ziceam ca’s simposibile sunt simple. ce’i drept asta nu inseamna ca intr’o zi invat materia pe un an, doar ca nu necesita un geniu pentru a le rezolva. doar ca eu am pus problema gresit. eram prea obosit cand mergeam la seminarii si eram prea suparat, ma gandeam ca profu preda prea repede, prea direct, scrie prea urat si ne considera prea matematicieni. purtam fara sa vreau (sau…) un razboi. si atunci unde sa mai fie loc sa si inteleg ceva? cand totul mi se parea anapoda. era ceva de genu: fara servetel sa nu ma “cicur pe ciept” eu nu mananc. pai atunci rabda foame!
totul se poate rezolva daca te indepartezi de problema, daca devii mai obiectiv. e bine cunoscut faptul ca pana si cel mai mare chirurg nu’si poate opera copii, sau sotia. incepe sa’i tremure mana… cu toate ca n’are nicio treaba cand e vorba de alta persoana. cand vine vorba de cei apropiati lui, se apropie prea tare de subiect, nu poate pastra distanta…
“si imi place ca e pace, tot ce’ar putea sa m’atace e o ploaie rece care bine’ar face”

“Iubirea trebuie sa fie o relatie plina de prietenie, in care nimeni nu este superior, in care nimeni nu decide cum sa se desfasoare lucrurile, in care partenerii sunt pe deplin constienti ca sunt diferiti, ca abordarea lor in ceea ce priveste viata este diferita, ca modul lor de viata este diferit si, cu toate aceste diferente, se iubesc. Ei nu vor gasi nici o problema. Nu incercati sa creati ceva suprauman. Fiti umani si acceptati omenescul celuilalt, cu toate slabiciunile inerente naturii umane. Celalalt va comite probabil greseli, tot asa cum comiteti si voi, si va trebui sa invatati. A fi impreuna inseamna a invata sa iertati, sa uitati, sa intelegeti ca si celalalt este la fel de uman ca si voi. Numai putina iertare…

Iubirea va ajuta sa ajungeti intr-un spatiu in care increderea devine posibila. Increderea nu este posibila in afara iubirii.
Iubirea este aproape ca un pod, care poate sa dispara in orice clipa, dar care – cu toate acestea – exista. Daca il puteti trece, veti ajunge la incredere, insa acest lucru nu este posibil decit prin intermediul iubirii. Iubirea este deci necesara, insa ea nu este suficienta. Ea este o cale de a ajunge la adevar.

Cind spui “Te iubesc” exista si un curent subtil de posesivitate. Fara sa se spuna explicit, se intelege ca: “Acum esti in posesia mea,nu trebuie sa te mai iubeasca nimeni”. In cadrul increderii, nu se mai pune problema sa posezi persoana in care ai incredere. Dimpotriva, ii spui: “Te rog,poseda-ma. Distruge-mi ego-ul. Ajuta-ma sa dispar si sa ma unesc cu tine, astfel incit intre noi sa nu mai existe nici un obstacol”. Iubirea este o permanenta lupta, un permanent conflict. Iubirea cere mereu. “Te iubesc” inseamna: “Trebuie sa ma iubesti la rindul tau. De fapt, te iubesc doar pentru ca vreau sa ma iubesti si tu”. Este doar un tirg; ca urmare apare teama: “Nu trebuie sa mai iubesti pe nimeni altcineva, nimeni altcineva nu trebuie sa te mai iubeasca, deoarece nu vreau sa mai participe nimeni la iubirea mea, eanu mai trebuie impartasita de nimeni”. Mintea inconstienta a omului continua sa creada ca iubirea este ceva cantitativ, ca este vorba de o anumita
cantitate de iubire: “Daca te iubesc, trebuie sa iti dau intreaga cantitate tie. Daca mai iubesc si alte persoane, trebuie sa impart aceasta cantitate intre ele; tu nu vei avea decit o parte, si nicidecum intreaga cantitate”. In consecinta apare gelozia, neincrederea, lupta, cicaleala – tot ceea ce este urit si se ascunde sub frumosul nume al iubirii. In incredere nu se pune problema niciunei lupte. Aceasta este adevarata predare. Ori de cite ori spui “Am incredere in tine”, acest lucru inseamna: “Din aceasta clipa, lupta mea cu tine se incheie. Sunt al tau.” “[osho]

aici si acum

uneori e esential sa nu’i crezi pe cei din jur. sa nu’i crezi cand habar nu au despre ce vorbesc, desi se dau cei mai mari cunoscatori. cand se ofera sa’ti ofere sfaturi gratis. chiar daca intentia lor uneori e buna…
ma tot intreb de ce se ofera sa dea lumea sfaturi pe care nimeni nu le cere? un motiv ar fi ca multi se simt ratati. si spunandu’si punctu de vedere, si mai mult, impunandul se simt cineva, se simt mai bine. alt motiv ar fi ca nu se pot convinge pe ei sa faca ceva, asa ca incearca sa’i convinga pe altii. in felul asta simtind o satisfactie. alt motiv ar fi ca n’au incredere in cel pe care’l sfatuiesc. daca ai incredere in cineva, il lasi sa greseasca pentru ca stii ca va putea sa se ridice singur, sau daca are nevoie de ajutor, ii vei intinde o mana. dar nu… nu se intampla asa in viata de zi cu zi. peste tot, fiecare isi impune punctul lui de vedere. nu’si da nimeni seama ca situatia difera. tu crezi ca intelgi, dar n’ai cum sa intelegi. daca’ti spune cineva ca’l doare capul tu spui..da te inteleg… dar habar n’ai cum e durerea din capul lui… ai avut si tu dureri de cap, si din cauza asta zici ca stii cum se simte. dar nu stii! si se poate ca intervenind sa’l indrumi spre un drum gresit.
cel mai bun exemplu care’mi vine in minte e din filmu walk hard cand tanar fiind un baiat isi taie din greseala fratele cu maceta. tatal lui il invinovateste toata viata… pana cand, peste ani si ani, fiul vine sa’si ceara iertare, iar tatal il provoaca la o bataie cu maceta, si se taie singur. atunci isi da seama ca a gresit cand l’a judecat, pentru ca e foarte usor sa te tai din greseala.(faza din film tine de domeniul fantasticului, dar exemplul e adecvat)
dupa multe experiente neplacute, am ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa ignori sfaturile gratuite. e necesar ca fiecare sa’si invete singur lectia.

“Pentru ca nu ii place sa isi dea in vileag sentimentele, nativul din Rac isi creeaza o masca dura pentru a-si ascunde unul dintre cele mai mari defecte: timiditatea. Este sensibil, romantic, visatoar. Nu are multi prieteni, desi este o fire sociabila care ar putea lega usor prietenii. Are nevoie de foarte multe iubire si isi deschide sufletul doar atunci cand simte ca iubirea ii este impartasita.
Sub influenta Lunii, nativul din Rac trece prin numeroase stari sufletesti contradictorii. Nu este geloas, dar daca afla ca are motive, reactioneaza cu calm si orice ar intreprinde cel vinovat, cale de intoarcere nu mai exista. Tocmai pentru ca e atat de schimbatoar in dispozitiile sale, vrea sa se puna la adapost de excese. Pentru ca are nevoie de foarte multa iubire, vrea sa primeasca mereu dovezi de dragoste din partea partenereii.”

nu tot e adevarat. dar in mare cam e. oricum asta conteaza prea putin. uneri e necesar de o privire din exterior ca sa’ti dai seama ce e gresit. incerc sa’mi fiu propriul martor. e cam greu, dar spre sa reusesc intr’o zi. si sa schimb tot ce mi se pare ca e impotriva fiintei mele.

sambata am fost la discoteca. unul din prieteni si’a gasit o tipa cu care a stat toata seara. cu toate ca a incercat sa o “paseze” de cateva ori nu a reusit, ea atansandu’se foarte repede de el (si cred ca nici nu si’a dat seama ce vroia el sa faca). a doua zi ii trimite mesaj ca tine la el, ca i’a placut sarutul lui (care de fapt au fost mai multe) si ca il iubeste. aici vroiam sa ajung.
ma distreaza copii astia care dupa un sarut deja se indragostesc. deja isi spun unul altuia “te iubesc”. dar pe alta parte ii si invidiez. poate fac asta din inoncenta. cine a zis ca trebuie sa treaca ani sau luni ca sa poti iubi o persoana? cine a zis ca iubirea trebuie sa dureze ani? dragostea nu are reguli stricte. poate te poti indragosti intr’o secunda, si sa iubesti un minut. apoi sa’ti treaca. poate e tot iubire. dar poate nu e ceea ce cauta marea majoritate, care cauta siguranta, care cauta iubirea vesnica. poate asa se incepe, cu o doza mai mica de iubire.
poate, poate, poate…
da, am zis’o si o mai zic. cu toate riscurile pe care le implica, imi vreau inocenta inapoi. vreau sa iubesc fara limite, fara nicio teama, fara nicio obligatie. unui copil nu’i pasa ce se va intampla in clipa urmatoare. el traieste total aici si acum.

calea spre iluminare sau spre pierzanie?

“viata nu trebuie sa aiba sens, viata trebuie sa fie”

“Fiecare greseala este o ocazie de a invata. Totul este sa nu comiti aceeasi greseala in mod repetat – ar fi o prostie… Insa comite cit mai multe greseli noi de care esti in stare; nu trebuie sa-ti fie teama, caci acesta este singurul mod in care natura iti permite sa inveti.”

“Viata este o curgere, este un fluviu, este o miscare continua. Dar oamenii au impresia ca ei insisi reprezinta ceva static.Numai obiectele sunt statice, numai moartea este incremenita; viata este o continua schimbare. Cu cit exista mai multa schimbare, cu atit viata este mai abundenta. Iar o viata abundenta aduce cu sine extraordinare schimbari, clipa de clipa.” [osho]