Imi amintesc o poveste. Cand era mic, Osho obisnuia sa se plimbe cu bunicul lui. Pentru ca acesta il tinea de mana, Osho, i-a spus sa nu-l mai tina. Bunicul i-a replicat ca daca il lasa singur, poate sa cada, poate sa se loveasca. Atunci Osho i-a spus urmatorul lucru: “Daca poti sa-mi promiti ca ma vei tine toata viata mea de mana, atunci tine-ma in continuare, daca nu lasa-ma sa ma descurc singur, lasa-ma sa cad, sa ma lovesc. Pentru ca doar asa pot sa fiu mai atent la drum, mai vigilent.” Cand si-a dat seama ca nu o sa fie mereu alaturi de Osho, bunicul l-a lasat de mana.
Povestea e interesanta. Ea da o explicatie proverbului “drumul spre iad e pavat cu fapte bune”. Pentru ca din dorinta de a ne proteja si cei din jur, dar si noi, ne facem mai mult rau. In loc sa ne avantam in situatii cat mai riscante, acum, cat suntem tineri, alegem mereu calea cea mai sigura, ferita de pericole, dar si de povete. Pentru ca daca nu gresesti nu inveti nimic nou.
Pe vremuri, regii beau in fiecare zi cate un strop de otrava, pentru a deveni imuni la ea. Pentru ca altfel, efectul ei ar fi fost mortal. Asa ca e mai bine sa iti rezervi cate o mica provocare pentru fiecare zi, pentru ca atunci cand vei avea de infruntat una mare sa-i poti face fata. Tine minte, doar pentru ca bagi capul in pamant ca strutul, nu inseamna ca dusmanul va disparea(doar din aria ta vizuala).
