ciupy's blog

Despre teama de pierdere a sigurantei, de schimbare si de risc

“Acum, cand ma uit inapoi, imi dau seama ca am pierdut atat de multe. Daca as putea trai din nou, cu siguranta as face lucrurile diferit. Acum imi dau seama ca singura cauza pentru care nu am realizat multe a fost teama”.

Imi aduc aminte ca, atunci cand am terminat scoala, o parte dintre prietenii mei apropiati intentionau sa calatoreasca si sa vada lumea. Nu si eu! Puteam sa obtin o slujba sigura la o companie mare. M-am temut sa plec in lume fara a avea garantii si fara ceva la care sa ma intorc. Doi dintre prietenii mei nu s-au mai intors niciodata. Ei isi conduc acum propriul restaurant pe o plaja undeva in Australia. Ultima oara cand am auzit despre ei, isi mai deschideau inca un restaurant.

Mi-am promis mereu ca voi ajunge sa vad lumea, dar, desigur, teama a distrus si acest vis. Acum cativa ani, un alt prieten de-al meu, mi-a propus sa intru in afaceri cu el. M-am gandit la asta mai putin de 5 minute si i-am spus ca este nebun. Macar stiam ca acolo unde lucram mi se garanta un salariu fix la sfarsitul fiecarei luni. Chiar daca salariul meu nu era grozav si nu prea imi placea ceea ce faceam, stiam cel putin ca imi puteam permite un acoperis deasupra capului si imi puteam asigura hrana. Dupa cum vedeti, ma temeam de pierderea sigurantei si de a-mi asuma ceea ce parea un risc major.

Noua lui afacere este infloritoare si imi vine sa-mi dau palme. Chiar am refuzat mai multe promovari. Din nou teama. Ma temeam de schimbare. Ma temeam de un oras nou. Ma temeam de oamenii noi cu care urma sa lucrez. Ma temeam de responsabilitatile suplimentare. Da, ma temeam si de a fi criticat in caz ca nu reuseam. Ma simteam in siguranta aici cu slujba mea, cu casa mea si cu orasul in care locuiam. Ce s-a intamplat apoi? Cei mai tineri decat mine au fost promovati in locul meu si au devenit apoi sefii mei.

Inainte sa-mi dau seama, am ajuns sa fiu in aceasi companie si in aceasi pozitie timp de 30 de ani. Ce am obtinut pentru asta? Ce am obtinut in schimbul temerii mele de schimbare, de asumare a riscurilor si de pierdere a sigurantei? Un pachet de disponibilizare! Ce bine ar fi daca nu as fi lasat teama sa-mi conduca viata”. (Carl, un tip ce s-a trezit prea tarziu)

Am vazut filmul Up. E interesanta povestea.

E vorba de doi pustani ce au avut un vis de a ajunge la o cascada. S-au casatorit, si toata viata lor au incercat sa stranga bani pentru a-si permite excursia. Doar ca mereu a aparut altceva pe care trebuiau sa strice banii stransi. Asa ca timpul a trecut, au imbatranit, iar caietul in care, copii fiind, si-au propus sa-si noteze detaliile despre aventura lor de la cascada, a ramas gol.

Batranica a murit, iar batranelul a ramas cu tristetea ca visul lor nu s-a implinit. Intr-un final s-a decis sa faca calatoria singur. Si a reusit! Dar a fost trist ca nevasta lui n-a reusit sa aibe parte de aventura pe care el i-a promis-o in tinerete.

Cel putin asa credea el… pentru ca dupa ce si-a facut curaj sa se uite in caietul in care trebuiau sa-si descrie aventura, a observat ca nevasta lui lipise poze cu ei, facand diverse activitati, la final multumindu-i pentru aventura!(de a trai impreuna cu el)

Asta m-a facut sa ma gandesc la o vorba ce zicea ceva de genu ca “viata e ceea ce se intampla in timp ce faci planuri”. La faptul ca chiar daca uneori unele planuri nu iasa asa cum ne-am dorit, mai important decat rezultatul e felul in care “am jucat”.

In cazul de fata, pentru batranica a contat mai putin faptul ca nu a ajuns la cascada si mai mult ca si-a trait viata alaturi de batranel. Poate ca “la final”(gandindu-ma la negustorul din Alchimistul) conteaza mai putin daca ajungi la Mecca si mai mult ca ai pornit spre ea.

Am fost azi sa recuperez un laborator de programare. Cum locurile in sala erau limitate iar noi eram cu unu-n plus, profu a zis ca unul din cei care nu au prioritate sa plece.

Evident, nimeni nu s-a oferit de buna voie, asa ca a ramas ca primul din catalog care nu are prioritate “sa prinda aripi”. Printr-o coincidenta, cel mai bun prieten si coleg in acelasi timp, e situat fix in fata mea in catalog. Si printr-o alta coincidenta, el trebuia sa plece. Doar ca asistenta a sarit din greseala peste el, si m-a scos pe mine.

I-am zis sub forma de gluma profului ce era langa noi ca, colegu era inaintea mea si ca el ar trebuit sa plece, dar s-a facut ca nu aude. Am iesit.

Pe drum, a inceput sa-mi para rau ca n-am insistat. Aveam dreptul sa stau.

Dar apoi, mi-am dat seama de ce nu am insitat. Pentru ca cel care trebuia sa iasa afara in locul meu, era prietenul meu. Insistand as fi putut sa-i ranesc orgoliul. Ar fi sunat aiurea “scoateti-l pe el!”.. ca si cand ar fi fost un simplu coleg, nu un prieten. Laboratoarele se pot recupera si alta data, dar o “palma” nu prea.

Nu am vrut sa scot in evidenta fapta mea, ci faptul ca gesturile noastre lasa urme.

Cred ca viata e ca un RPG(Role Playing Game). Intr-un RPG, nu exista un singur final, ci in functie de drumul pe care o iei, ajungi intr-un punct sau altul. Deseori, ai de a alege intre a ajunge un baiat bun sau un baiat rau, dar nu sunt singurele finaluri posibile.

Asadar, fiecare alegere te face sa inaintezi spre o directie sau alta. Bun…

La ce ajuta metafora asta? Sa-mi dau eu seama ca viata e asa cum alegi tu sa fie. Tu esti responsabil pentru directia in care o iei si pentru finalul de care ai parte. Bun…

Si la ce ajuta sa stii chestia asta? Pai daca tu esti singurul responsabil, n-o sa mai pierzi vremea inventand scuze cum ca altii sunt de vina pentru ce ai ajuns si o sa folosesti timpul sa inaintezi spre directia dorita. Bun…

Si totusi, uneori se intampla sa iei deciziile gresite si sa nu mai fie cale de intoarcere, iar cum viata nu-i chiar un joc, nu poti da restart. Tot ce iti ramane de facut e sa accepti si sa inaintezi spre cel mai bun final posibil din cele ramase.

Cerul nu-i prea senin zilele astea asa ca am tot asteptat raspunsuri. Ei… azi dimineata am primit unul.

In incercarea de a face pe eroul mi-am spart arcada. Am ridicat o sarma cam groasa de pe jos, si un capat m-a lovit puternic in arcada. A inceput sa-mi curga sange destul de tare, dar pana la urma s-a oprit. Ei.. daca era cu un cm mai jos lovitura, eram chior acu

Nu cred ca a fost o coincidenta. Poate ca cineva incearca sa-mi zica “deschide ochii”. “Esti mai destept de-atat”. Evident

E cazul sa te trezesti!

Copiii trebuie sa învete sa-si rezolve singuri problemele.

Daca incerci sa le rezolvi problemele le slabesti posibilitatile de a le depasi.

Interesant filmul. Povestea e despre un tip care cica a vorbit cu Dumnezeu si a scris o carte cu intrebari si raspunsuri. Ideea nu e noua, Neale Walch chiar a scris Conversatii cu Dumnezeu care pana acum are 6 volume, si in care, zice el, Dumezeu vorbeste cu el.

Nu stiu daca o fi chiar asa, dar sunt interesanta cartile pentru cei care au prea multe intrebari si prea putin timp sa si raspunda la ele. Ei, revenind la film, mie mi-a placut.

Un raspuns sincer si COMPLET ar (fi) schimba(t) multe.

Da, stiu ca nu e cea mai simpla intrebare posibila, dar nu ti-ai facut nici timp, nici CURAJ sa (iti) raspunzi la ea.