Am vazut filmul Up. E interesanta povestea.
E vorba de doi pustani ce au avut un vis de a ajunge la o cascada. S-au casatorit, si toata viata lor au incercat sa stranga bani pentru a-si permite excursia. Doar ca mereu a aparut altceva pe care trebuiau sa strice banii stransi. Asa ca timpul a trecut, au imbatranit, iar caietul in care, copii fiind, si-au propus sa-si noteze detaliile despre aventura lor de la cascada, a ramas gol.
Batranica a murit, iar batranelul a ramas cu tristetea ca visul lor nu s-a implinit. Intr-un final s-a decis sa faca calatoria singur. Si a reusit! Dar a fost trist ca nevasta lui n-a reusit sa aibe parte de aventura pe care el i-a promis-o in tinerete.
Cel putin asa credea el… pentru ca dupa ce si-a facut curaj sa se uite in caietul in care trebuiau sa-si descrie aventura, a observat ca nevasta lui lipise poze cu ei, facand diverse activitati, la final multumindu-i pentru aventura!(de a trai impreuna cu el)
Asta m-a facut sa ma gandesc la o vorba ce zicea ceva de genu ca “viata e ceea ce se intampla in timp ce faci planuri”. La faptul ca chiar daca uneori unele planuri nu iasa asa cum ne-am dorit, mai important decat rezultatul e felul in care “am jucat”.
In cazul de fata, pentru batranica a contat mai putin faptul ca nu a ajuns la cascada si mai mult ca si-a trait viata alaturi de batranel. Poate ca “la final”(gandindu-ma la negustorul din Alchimistul) conteaza mai putin daca ajungi la Mecca si mai mult ca ai pornit spre ea.
