Restul panoramelor le poţi vedea aici. Felicitări pentru iniţiativă!

Umbla vorba că în trecut foarte mulţi rămăseseră corigenţi la chimie aşa că asta îi speria şi mai mult pe elevi. Într-o zi a asistat la oră şi directoarea. Am făcut probleme iar la sfârşit am dat lucrare. Notele nu au apărut, dar după câteva zile ne-a transmis că după ce a văzut rezultatele directoarea i-a dat undă verde să cadă pe cine vrea el. Am fost singurul care a rezolvat problemele corect.

Într-o oră ne-a predat despre straturile electronului. Dintre toţi colegii, am fost singurul care a înţeles şi m-a scos la tablă să le explic şi la restul, dar nu am prea putut pentru că mă bâlbâiam şi mi se tot încurca limba în gură. Colegii au început să râdă. În momentul ăla profu s-a supărat foarte tare şi le-a zis ceva de genu: “dobitocilor(avea obiceiul să spună băieţilor “dobi” şi fetelor “marie”), la lucrare a fost singurul care a ştiut şi acum niciunul nu ştiţi nimic şi vă permiteţi să râdeţi de el?”

Deşi au trecut peste 7 ani de atunci, nu m-am schimbat prea mult. Încă mă port ca puştiul de atunci care deşi era SINGURUL care ştia, se purta ca şi când era cel mai prost din curtea şcolii pentru că nu avea încredere în el.

Unul din visele mele a fost şi continuă să fie să găsesc o metodă de a ajuta oamenii să îşi atingă potenţialul maxim. Să trăiască viaţa aşa cum vor, fără nicio limită exterioară. Există o singură problemă. Înainte de a-i putea ajuta pe alţii trebuie să mă pot ajuta pe mine. Pentru că o călătorie de 1000 de paşi începe cu un pas, am început să lucrez la un material. Vreau să-l fac video, pentru că mi se pare ca e mai plin de viaţă.

Pentru început m-am filmat exprimând 2 idei şi îmi place ce a ieşit. Iniţial am vrut să le fac publice pentru un cerc mai restrâns, dar data trecut când am făcut aşa ceva am primit feedback negativ, aşa că aştept să prindă altă formă, deocamdată fiind totul brut. În plus vreau să testez, să vad dacă apar rezultatele. Dacă vor apărea… ne vom distra pe cinste

Un chelner iubea o tipă. De fiecare dată când venea la restaurat o servea ireprosabil, a ajutat-o să guste tot ce aveau ei in meniu şi apoi chiar punea bucătarii să gătească pentru ea mâncăruri ce nu erau în meniu. A făcut asta timp de 15 ani! O iubea, dar nu i-a spus niciodată.

După 15 ani, tipa vine în restaurant cu un tip care a scos-o pe bune la întâlnire. A continuat să revină pentru că tipului îi plăcea restaurantul. Şi au mai trecut câţiva ani. Se întâmplă un accident şi toţi 3 ajung la spital.

Tipa află că chelnerul o iubea, iar ea recunoaşte(nu faţă de el) că şi ea ţinea la el, motiv pentru care a şi mers la restaurant timp de 15 ani! Doar că atunci când actualul ei soţ a cerut-o în căsătorie ea a făcut o alegere. Şi l-a ales pe soţ. Pe cel care a avut curajul să o scoată la întâlnire!

Ei, eu n-am prea inteles niciodata care e motivul pentru care cineva asteapta 15 ani să facă un pas! De ce se resemnează în felul ăsta? Singurul motiv pentru care a putut trece atâta timp e că el şi-a acceptat o soartă falsă, aceea de a nu avea nicio şansă cu ea. Evident că la un moment dat, vine unul care deşi nu e la fel de compatibil(sau poate e) dar care are curaj sa ceară.

Nu stiu ce îi face pe oameni să se mulţumească cu puţin. Frica de ce??

Peste aşa secretare să tot dai!

- femeile sunt mai curajoase decât bărbaţii. M-am uitat puţin peste arhiva emisiunii şi am văzut un singur bărbat care îşi cerea fosta iubită în căsătorie. În rest, numai femei.

- bărbaţii înşeală mai mult decât femeile(repet, doar pe baza statisticiloe emisiunii). Dacă te uiţi la emisiune poţi vedea o mulţime de cazuri în care tipul care urmează să fie cerut în căsătorie are 2 relaţii în paralel.

- ideea de mai sus m-a speriat. Şi femeile pot face la fel. Cum te simţi când după un an de relaţie(să zicem) aflii că povestea în care credeai…. are o replică fidelă(asta ca să sune mai bine)? Nasol e puţin spus. Totuşi, având în vedere că nimic nu e sigur(gândinu-mă la ideea dacă ai putea evita aşa ceva) ce poţi face pentru ca lucrurile să nu fie atât de grave? Să deţii abilitatea de a o lua de la început, fără resentimente.

- cere persoana pe care o iubeşti în căsătorie când ai ocazia! nu după 2 ani, nu după zece. Da… vrem să credem că dragostea e eternă, da, vrem să credem că dacă noi mai iubim şi celălalt face la fel(şi se poate să fie adevărat, dar uneori contextul te limitează), dar timpu trece… şi pula mea(îmi cer scuze, da’ e trist)

- revin la ideea de mai sus: niciodată, dar niciodată să nu laşi frica să te limiteze! mâine nu există! fă azi ce simţi! (tre să încep să şi pun în practică ideile mele geniale )

- mă leg tot de ideea de mai sus: de ce nu îşi face omu curaj când trebuie? de ce tre să lase să treacă ani ca să acţioneze? eu mă tot întreb şi dor mi de ziua în care îmi voi răspunde.

- dragostea e un căcat parfumat. No nu ştiu ce am vrut să zic prin asta, dar poate mă citează cineva.

- când o sa TE cer în căsătorie o să fie ceva spectaculos. De impact zic. Şi dacă n-o să aibe impact, să zici NU! te rog eu. Pentru că înseamnă că mai tre să mă antrenez. Zicea Napoleon Hill ceva de genu că cea mai importantă alegere în viaţă e să îţi alegi corect nevasta(şi bărbatul după caz). Aşe că mai bine mai aştepţi, mai tragi de fiare, mai mănânci o măslină dacă simţi că scârţâie.

- majoritatea răspunsurilor sunt “nu”. Şi când se întâmplă astea, începe lumea cu “haaii te rog”. Eu vreau să cred în dragostea în care nu e nevoie de gesturi deastea. Oricum, când începi să ceri, poţi începe şi să faci bagajele. O dată pentru că o sa te simţi sclav(până la urmă) şi a doua pentru că o să prindă cealaltă persoană tupeu(şi-o să te saturi).

- no. pe mine tot timpu m-o pasionat subiectu ăsta. iubire. adică căcatu parfumat. şi n-am înţeles niciodată cum funcţionează, dar am vrut întotdeauna să găsesc o “formulă” pentru ca dragostea să aducă mai multă fericire şi pentru mine, dar şi pentru cei din jur. Că dragostea vinde numai pentru ca nu prea există în inimile noastre şi noi o căutăm fie că recunoaştem sau nu.

update: m-am tot gândit ce au în comun toate poveştile astea, multe din persoanele care au fost refuzate au reacţionat…disperat. Mi-am amintit de articolul despre relaţii de durată. Ce au persoanele astea în comun(majoritatea) e că şi-au pus toate speranţele în cealaltă persoană crezând că ea e salvarea. Atitudinea lor era de genu:fără el nu pot să trăiesc(în emisiunile la care m-am uitat eu fetele jucau rolul principal). Am primit zilele astea un sms amuzant pe tema asta: “ea: inima mea bate doar pentru tine iubitule! el: fă, eşti proastă? cum să bată inima ta pentru mine? bate pentru tine, că dacă nu ai muri!”

>Am asistat la o mică ceartă între o proprietară şi 4 fete care au stat în chirie. Era la mijloc o garanţie de 1000 de lei, pe care ea nu vroia să o returneze integral pe motiv că nu au anunţat din timp că pleacă. De fapt ele o anunţaseră pe mama ei, care a spus că e ok.. doar ca proprietara(fiica) susţinea altceva.. Ei, până la urmă totul s-a încheiat amiabil, tipa acceptând că a fost o neînţelegere la mijloc. Totuşi, “negocierea” a durat destul de mult şi a fost destul de dură. M-am gândit cu ocazia asta că mi-ar prinde bine nişte tehnici de negociere

>Mi-a mulţumit maşina poliţiei că i-am dat voie să intre în circulaţie. M-am simţit respectat

>Mi-am adus marea parte a lucrurilor de la Cluj acasă, incluzând calculatorul. O să stau o săptămână la Cluj fără net. Cu siguranţă o să fie o experienţă faină.

>Mi-a ajuns acasă cartea Trucuri ale minţii , câştigată la concursul organizat de editura Curtea Veche. O să fie o lectură interesantă la vară.

>Pe maşină am tot cântat te văd în toate femeile că nah, n-am casetofon

Ma tot bantuia o intrebare: “esti dispus sa faci orice(atata timp cat nu le ingradesti libertatea celorlalti) pentru a obtine ce doresti?”. Apoi m-am intrebat de ce nu facem orice ca sa reusim si cred ca cea mai mare ‘vina’ o are teama de esec. Gandul ca “daca fac tot ce pot si tot nu-mi iasa? daca invat 5 zile la examen si tot il pic? daca investesc x ani intr-o relatie si pana la urma se termina? etc… Si alegi sa nu faci nimic. Si totusi vrei sa obtii ce doresti. Si atunci esti intre ciocan si nicovala.

Solutia? M-am gandit ca schimbarea perspectivei ar ajuta. Daca faci orice, inseamna ca ai facut tot posibilul, iar daca nu a iesit, inseamna ca poate e nevoie sa faci lucrurile altfel, dar mai ales, nu inseamna ca ai pierdut vremea, nu inseamna ca ce ai facut a fost inutil! Daca privesti lucrurle asa, parca nu-ti mai e asa frica de esec.